nu am mai scris de luni intregi. desi ‘subiectul’ va fi mereu,permanent acelasi,cuvintele au inceput sa paleasca demult! de cand pun mai mult pret pe ce simt,decat pe ce scriu. o capcana frecvent intalnita la scriitori. in general,ei iubesc scrisul si ignora aproape propria lor iubire,desi pentru ei iubirea e mai prezenta ca niciodata. desigur,in pagini,si mai putin in suflete…e adevarat,iubirea inspira,dar poate si creea. asa incat multi scriitori creiomeaza o iubire perfecta,utopica,opulenta in metafore,dar saraca in trairi,in teluric.
nu. nu sunt o scriitoare. sunt doar o indragostita care e satula de comparatii si hiperbole,caci iubirea pe care o traieste ingroapa orice cuvant,dezbraca orice litera,inhiba orice exprimare lingvistica!
pot spune doar ca iubirea mea se regaseste intreaga in numele tau,in numarul tau de telefon,in propriile tale contradictii legate de mine,in noaptea neagra care priveste calma zbuciunul nostru dezlantuit.
cuvintele formeaza pentru noi un labirint in care ne ratacim datorita interpretarilor si nuantelor,ratiunii. nu am citit vreodata vreun text sau vreo poezie care sa imbratiseze macar jumatate din iubirea mea pentru tine. nici ce am scris eu,nici ce au scris altii.
si nu am reusit niciodata sa te cuceresc prin cuvinte,desi ti-am scris ani intregi. dar te-am cumparat cu primul sarut! in care tu ai perceput, de pe o pereche de buze simple, toate seria de romane neincheiate pe care le port in suflet si sunt doar ale tale!
iulie 3, 2010 at 3:20 pm
dadaism frantuzesc 