-am fost afara si batea vantul. a cazut chiar si o frunza aramie. vine toamna!
-vine toamna…
-dar eu am uitat cum sa ma comport, cum sa fiu toamna!
-ei cum; iti scoti hainele odihnite din dulap si le pui pe tine. si gata…
-dar ele nu ma mai caracterizeaza! acum sunt alta…starile mele sufletesti nu pot imbraca trecutul!
-… iti cumperi altele. linisteste-te…
-nu merge. mie doar rochiile si fustele imi cunosc secretele. doar ele imi sustin misterul. si tot ele imi protejeaza inocenta! dar toamna…toamna nu le mai pot purta!
-iti raman pantofii…
-desigur. dar e ca si cum ar exista doar picioarele din corpul meu.
-cel putin te vor duce unde vrei…
-si unde pot sa vreau toamna??! toamna…e batrana! toamna…ma indoiesc de tineretea mea!
-toamna e doar melancolica. toamna lui toparceanu, toamna lui alecsandri…
-toamna lui bacovia!
-credeam ca ai trecut de criza simbolista…
-pentru ca a trecut toamna! dar se intoarce…
-o sa treaca din nou…
-dar e un trecator periculos! cu mii de amintiri care o sa mi le aduca vanturile ei! mereu ma rascolesc! mereu ma imprastie in mii de colturi lautrice! mereu e rece!
-e doar un anotimp al vietii…ce vine cu un tramvai gol, in tine, si pleaca plin…
-si iar ma fura de sentimente!
-nu te fura, atat timp cat impartasesti…cat daruiesti…
-toamnei? toamnei!! ii pot darui doar rochiile mele! atat!
-…si lacrimi!
august 19, 2010 at 1:14 pm
dadaism frantuzesc 
Lasă un răspuns