verde

E ora 3.35, intr-o dupa amiaza obisnuita de vara, a carei armonii depline vrea parca sa linisteasca gandurile narcotice ale unei domnisoare brunete. Asezata pe una din treptele din fata casei, privesc inciudata perfectiunea tacuta a naturii, infatisata acum sub forma unui trandafir, de un roz virgin, ce se leagana timid, pe tangoul racoritor, pe care vantul il suiera. Admir atenta toata aceste comori neinsufletite, ce-mi inspira o frumusete sacra si rece, pe care doar ele o cunosc. Viata lor e mereu aceiasi. Statica, muta, dar colorata. O viata monument. O viata statuie. Sau un destin predictibil. Atat de strain mie. Al meu unde domneste? Si cine il fotografiaza? … Dar ce spun eu? Ma gandesc ca mi-as putea gasi destinul printre firicelele de iarba. Dar ca orice muritor, mi-e mai comod sa le calc. Poate maine…